Informații și ponturi

Cât de scump a ajuns un weekend de distracții în Poiana Brașov

Suntem în plin sezon al vacanţelor, iar cele mai importante atracţii turistice de la munte sunt la mare căutare. Drept urmare, cozile ajung să facă parte din peisajul cotidian. Cei mai mulţi dintre turişti găsesc însă o cale să-şi împartă atent timpul şi banii pentru o experienţă memorabilă la munte. În staţiunea Poiana Braşov este cel mai glomerat loc la sfârşit de săptămână. Ora de parcare costă 3 lei, însă duminica parcarea e gratis pentru oricine doreşte să viziteze această staţiune. Instalaţiile de transport pe cablu, cu care putem urca rapid spre masivul Postăvarul costă 50 de lei pentru adulți sau 30 de lei pentru copii o călătorie tur-retur. Timpul de aşteptare este zero, pentru că nu e deloc aglomerat, potrivit observatornews.ro. Tot în Poiana Brașov, dacă ne despărţim de aglomeraţie şi ne alegem una din numeroasele modalităţi de distracţie: 500 de lei – un zbor cu parapanta din Postăvarul sau 200 de lei pentru patru ore de cutreierat poteci de munte cu bicicleta electrică. După atâta adrenalină, e vremea mesei: între 100 şi 200 de lei costă prânzul la un restaurant cu tradiţie. Tragem linie şi adunăm: după o zi întreagă de distracţie şi relaxare, în Poiana Braşov, bugetul de vacanţă poate trece de o mie de lei, pentru o persoană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *